Cum functioneaza grupurile de clienti?
Acesta este sectiunea de help pentru versiunea Legacy a panoului de control. Daca utilizati panoul de control Flex, puteti gasi aici sectiunea de help relevanta.
Grupurile de clienti sunt un instrument prin care iti poti segmenta clientii in functie de activitatea acestora in cadrul magazinului tau online MerchantPro. Poti utiliza grupurile de clienti pentru a aplica in mod diferentiat diferitele promotii sau strategii de pret in magazin, pentru a permite utilizarea selectiva a anumitor metode de plata, dar si pentru a le exporta si folosi in alte platforme, precum sisteme de email marketing, advertising etc.; ai posibilitatea de a crea doua tipuri de grupuri de clienti: Grupuri statice sau Grupuri dinamice.
Descopera in continuare modul in care functioneaza fiecare tip de grupuri de clienti, precum si pasii de urmat pentru a le crea in magazin.
- Grupuri de clienti statice
- Asignarea clientilor pe un grup static
- Grupuri de clienti dinamice
- Cum pot utiliza grupurile de clienti in magazin?
- Exportul grupurilor de clienti dinamice si statice
Grupuri de clienti statice
Pentru a include un client intr-un grup de tip static, va fi necesar sa asignezi manual profilul de client in grupul dorit; poti realiza asignarea individual sau bulk din Listingul de clienti, precum si din pagina de editare client, in sectiunea Setari client. Pentru a crea un grup de clienti static este necesar sa parcurgi pasii descrisi in continuare:
- Acceseaza in dashboard Promotii > Grupuri de clienti si apasa butonul Adauga un grup de clienti;
- In overlayer-ul care va aparea pe ecran selecteaza optiunea Grup static;
- Continua in overlayer-ul Adauga grup de clienti si introdu detaliile de identificare interna a grupului de clienti:
- Referinta interna - denumirea introdusa va fi utilizata doar pentru identificarea interna si va fi afisata numai in panoul de control;
- Selecteaza culoarea - semnalizatorul cromatic va fi afisat sub forma de tag in listingul de comenzi din panoul de control si va permite identificarea mai usoara a grupului din care face parte un client;
- Seteaza ca grup default - prin bifarea acestei optiuni, clientii nou creati vor fi asignati in mod automat grupului setat default.
- Apasa butonul Salveaza dupa verificarea tuturor setarilor.
Asignarea clientilor pe un grup static
Dupa crearea grupului de clienti static, treci la etapa urmatoare, respectiv asignarea clientilor pe grupul nou creat. Pentru a realiza operatiunea, urmeaza acesti pasi:
- Mergi in Clienti > Lista clienti;
- Selecteaza clientii pe care doresti sa ii asignezi grupului static nou creat;
- Acceseaza tab-ul Include in grup de clienti; in overlayer-ul care se va deschide pe ecran selecteaza grupul in care doresti sa incluzi profilurile selectate;
- Apasa butonul Salveaza dupa verificarea tuturor setarilor.
TIP
Daca ai bifat optiunea Seteaza ca grup default la crearea grupului de clienti static, atunci nu va mai fi necesar sa asignezi manual clienti in grupul respectiv, asignarea lor urmand a fi realizata in mod automat. In cazul in care doresti asignarea unui client pe alt grup static, poti face asta manual in orice moment din listing-ul de clienti sau din pagina de editare client.
Grupuri de clienti dinamice
In grupurile dinamice, clientii care respecta concomitent toate conditiile setate vor fi asignati automat. Pentru a crea un grup de clienti dinamic, urmeaza pasii de mai jos:
- Acceseaza in dashboard Promotii > Grupuri de clienti si apasa butonul Adauga un grup de clienti;
- In overlayer-ul care va aparea pe ecran selecteaza optiunea Grup dinamic; continua in pagina Adauga grup de clienti si introdu detaliile de identificare interna a grupului de clienti;
- Mergi la sectiunea Setari generale si adauga preferintele cu privire la afisarea grupului de clienti in cadrul panoului de control al magazinului;
- Mergi la Referinta interna si introdu in campul dedicat denumirea care va fi utilizata doar pentru identificarea interna si care va fi afisata numai in panoul de control;
- Mergi la Vizibilitate si alege una dintre optiunile Vizibil sau Ascuns; selectia controleaza daca grupul va fi afisat sau nu in listing-urile de comenzi si clienti din panoul de control;
- Mergi la Selecteaza culoarea si alege culoarea semnalizatorului cromatic, care va fi afisat sub forma de tag in listing-ul de comenzi si in cel de clienti din panoul de control, pentru a permite identificarea mai facila a grupului din care face parte un client;
- Continua in sectiunea Setari clienti si defineste criteriile in functie de care clientii vor fi asignati in mod automat pe grupuri;
TIP
Pentru a fi inclusi automat intr-un grup dinamic, clientii trebuie sa indeplineasca simultan toate conditiile definite la nivelul grupului.
- Mergi la Tip cont si selecteaza tipul de cont al clientilor care pot fi inclusi in grup:
- Orice tip;
- Persoana fizica;
- Persoana juridica.
- Mergi la Tara si selecteaza tara din care provin clientii inclusi in grup; daca nu selectezi nimic, in grup vor fi inclusi clientii din orice tara;
- Mergi la Judet si selecteaza judetul din care provin clientii inclusi in grup; daca nu selectezi nimic, in grup vor fi inclusi clientii din orice judet;
- Mergi la Campuri aditionale si selecteaza campurile aditionale si valorile asociate acestora, in functie de care vor fi incluse in grup profilurile de client corespunzatoare;
- Mergi la sectiunea Setari comenzi si introdu setarile cu privire la comenzi, pe baza carora se va realiza asignarea clientilor pe grupuri;
- Mergi la Produse din categoria si selecteaza una dintre optiunile:
- Orice categorie - in grup vor fi incluse toate profilurile de clienti, indiferent de categoria din care fac parte produsele achizitionate;
- Doar anumite categorii - in grup vor fi incluse profilurile de clientii care au achizitionat produse din categoriile pe care le-ai selectat din meniul dropdown (selectarea unei categorii de tip parinte va include si subcategoriile corespunzatoare).
- Mergi la Numarul total al comenzilor si selecteaza una dintre urmatoarele optiuni:
- Orice valoare - in grup vor fi incluse in grup toate profilurile de clienti, indiferent de numarul comenzilor plasate;
- Nicio comanda - in grup vor fi inclusi toti vizitatorii care nu au plasat nicio comanda;
- Doar anumite valori - in grup vor fi incluse numai profilurile de clienti care au plasat un numar de comenzi inclus in intervalurile minim si maxim pe care le-ai introdus in campurile dedicate.
- Mergi la Valoare comenzi si selecteaza una dintre urmatoarele optiuni:
- Orice valoare - in grup vor fi incluse toate profilurile de clienti, indiferent de valoarea comenzilor plasate;
- Doar anumite valori - in grup vor fi incluse numai profilurile de clienti care au plasat comenzi cu o valoare cumulata situata in intervalurile minim si maxim pe care le-ai introdus in campurile dedicate.
- Mergi la Perioada in care au fost plasate comenzile si selecteaza din meniul dropdown intervalul de timp in care au fost plasate comenzi de catre clientii pe care doresti sa ii incluzi in grup; poti alege o perioada predefinita sau ai optiunea de a personaliza intervalul;
- Apasa butonul Salveaza dupa verificarea tuturor setarilor.
TIP
Daca in magazin exista simultan un grup de clienti dinamic si un grup de clienti static setat ca default, atunci toti clientii noi si vechi din magazin care respecta toate criteriile pe care le-ai definit vor fi asignati in mod automat pe ambele grupuri.
Cum pot utiliza grupurile de clienti in magazin?
Dupa definirea grupurilor de clienti, le poti seta astfel incat pentru acestea sa se aplice in mod exclusiv anumite:
- Reguli de discount (aplicabile doar pentru clientii autentificati) - daca doresti ca o reducere sa se aplice doar pentru un anumit grup de clienti, poti genera o regula de discount (tip Pret dinamic, Produse combo sau Cart) si sa setezi ca aceasta sa se aplice doar grupului de clienti pe care il selectezi; in acest caz, doar clientii care fac parte din grupul respectiv vor putea sa vizualizeze si sa beneficieze de reducerea de pret sau de promotia respectiva.
- Metode de plata - similar ca in situatia regulilor de discount, poti seta ca o anumita metoda de plata sa fie disponibila doar pentru clientii dintr-un anumit grup de clienti; in acest caz, numai clientii din grupul respectiv vor putea vedea metoda de plata respectiva in faza de checkout.
De asemenea, poti exclude grupuri de clienti de la aplicarea anumitor promotii sau de la utilizarea anumitor metode de plata.
NOTE
Daca la un anumit moment in timp, un profil de client nu mai corespunde conditiilor necesare pentru includerea intr-un anumit grup, clientul fie va fi asignat in mod automat intr-un alt grup dinamic pentru care respecta conditiile, fie nu va mai fi asignat deloc, daca in magazin nu exista niciun alt grup creat pe baza conditiilor respective.
Exportul grupurilor de clienti dinamice si statice
In cazul in care doresti sa utilizezi in scopuri de marketing grupurile dinamice sau statice definite in cadrul magazinului tau online MerchantPro, ai posibilitatea de a le exporta. Pentru a realiza aceasta operatiune acceseaza Clienti > Exporta clienti si mergi la sectiunea Filtre, unde vei observa optiunea Grup de clienti; poti selecta ca exportul sa se faca pentru:
- Toate inregistrarile - vor fi inclusi toti clientii din magazin, indiferent daca fac parte dintr-un grup de clienti sau nu;
- Nu a fost atribuit - vor fi inclusi toti clientii care nu fac parte din niciunul dintre grupurile de clienti definite in magazin;
- Unul dintre grupurile de clienti pe care le-ai definit - in lista de optiuni, alaturi de cele doua de mai sus, vor fi afisate toate grupurile de clienti existente in magazinul tau, atat dinamice, cat si statice.