Ce bannere online sunt eficiente si unde le poti pozitiona

30 mai 2012

Te-ai hotarat sa gazduiesti advertising prin bannere pe site-ul tau? Atunci cand vei dori sa postezi astfel de reclame online pe site-ul tau, trebuie sa stii care pozitionare iti va returna cele mai bune rezultate si mai ales ce dimensiuni de bannere sunt cele mai potrivite pentru website-ul pe care il administrezi. Afla aici ce factori ar trebui sa iei in considerare atunci cand vei face acest lucru.

Dimensiuni standard

Dimensiunile standard pentru bannere au fost stabilite de catre IAB, Internet Advertising Bureau, care evalueaza si recomanda practici in domeniul advertisingului interactiv. Biroul a fost fondat in anul 1996, cu sediul central la New York, si este compus din 500 de companii de media si tehnologie, lideri pe piata, responsabile pentru vanzarea a 86% din advertisingul online din Statele Unite. Obiectivele sale sunt, printre nenumarate altele, creare cadrului legislativ din domeniu, imbunatatirea constanta a standardelor, echilibrarea puterii altor forme de media, marketing si grupuri de comert.

Dimensiunile standard au fost introduse pentru a crea o uniformitate in functionarea acestui sistem de reclame, care sa faciliteze relatiile dintre advertiseri si publisheri. Daca am fi avut libertatea sa folosim orice marime, atunci ar fi fost mult mai dificil sa se inregistreze performante si trafic. Motoarele de cautare tin cont de aceste informatii si nu in ultimul rand, advertiserii pot afla care sunt cele mai de succes dimensiuni pentru a promova produsele si serviciile.

Cele mai populare dintre aceste dimensiuni pentru bannerele web sunt 160×600, 300×250, 120×600, 468×60 si 728×90 pixeli. Atunci cand te decizi sa creezi un website, poti tine cont de acesta pentru a maximiza rezultatele din publicitate, integrandu-le in design-ul site-ului.

Este bine de stiut care dimensiuni au un randament mai ridicat. Astfel, bannerul rectangle 300×250 pixeli are cea mai mare rata de click (CTR), de 0.37%, comparand acest procent cu media de 0.21% pe care o au bannerele online. Acest lucru inseamna ca bannerul rectangle obtine in medie cu 75% mai multe clickuri si este mai probabil sa produca tot atat de multe conversii, comparativ cu alte dimensiuni de bannere.

Iti prezentam mai jos toate dimensiunile standard care pot fi folosite in cadrul unui website:
Dimensiuni bannere online 

Pozitionarea bannerului

Nu doar dimensiunile bannerelor sunt de luat in calcul atunci cand iei o decizie finala, dar si pozitionarea lor in cadrul unei pagini web. Bineinteles, aceasta depinde de layout-ul site-ului pe care se va incarca reclama. In functie de dimensiunile zonelor marginale, poti plasa reclame de diferite dimensiuni, insa trebuie sa tii cont de mai multi factori.

In primul rand, vizitatorii au invatat sa filtreze informatiile care nu le sunt necesare, eliminand din start toate datele care par a fi inutile, in momentul incarcarii unei pagini web. Acestia au tendinta sa scaneze site-ul, fara a derula pagina pana la capat. Bannerele care apar in acest prim cadru, ce are dimensiunea monitorului lor, vor avea cea mai buna vizualizare. Aceasta prima zona poarta denumirea de above the fold. Apoi, ia in calcul si performantele generale ale zonelor pentru bannere. In principiu, cele plasate in partea de sus a unei pagini, cat si in zona de continut, ofera cele mai bune rezultate, in comparatie cu cele plasate in partea de jos.

Astfel, pentru a avea cele mai bune performante, aseaza bannerul direct pe linia vizuala a utilizatorilor. Aceasta se afla in partea centrala, acolo unde este asezat de obicei continutul principal. O alta zona cu performante bune este marginea din partea stanga a unei pagini, intrucat utilizatorii se asteapta ca acolo sa fie un meniu si vor privi in mod natural catrea acea directie, dupa ce au „scanat” pagina.

Marginea din dreapta este urmatoarea zona buna, preferabil in partea de sus a paginii, unde se poate vedea bannerul fara a derula pagina web. Oamenii au tendina sa „citeasca” imaginile de la stanga la dreapta. De cele mai multe ori privirea se va indrepta catre dreapta, asa ca bannerele plasate aici au sanse mari sa fie observate.

In lista zonelor pentru asezarea reclamelor urmeaza headerul, pozitionat in topul paginii, deasupra meniului principal. Daca a fost o perioada cand aceasta pozitie a inregistrat succes, ea se dovedeste un performer din ce in ce mai slab. Utilizatorii au fost agresati mult timp cu acest tip de informatii vizuale si acum timp sa filtreze rapid arealul acesta, fara a-i mai acorda la fel de multa importanta. La coada clasamentului se afla footerul, care de multe ori nici nu este observat, depinzand in mare masura de lungimea paginii web. De asemenea lateralele din partea de jos sunt putin vizualizate.

Zone bannere - Heat map

Testarea pozitionarii

Bannerele online sunt disponibile in multe dimensiuni standard si ca sa afli care dintre acestea au impactul cel mai bun asupra vizitatorilor site-ului tau, este bine sa testezi mai multe variante, pe o perioada data. De asemenea poti folosi si o combinatie de doua-trei bannere pentru alege optiunea care functioneaza cel mai bine. Spre exemplu, o buna combinatie poate fi 468 x 60 in partea de sus a paginii, alaturi de 160 x 600 in partea din dreapta si unul de 120 x 60 pixeli in interiorul continutului.

Indiferent de alegere, important este sa captezi atentia vizitatorilor, deoarece ei se pot obisnui cu pozitionara unui banner intr-o anumita pozitie si de aceea il vor ignora dupa mai multe accesari are site-ului. Asa ca le poti schimba pozitia sau chiar schimba modelul/culoarea unei reclame, intr-o anumita perioada. Daca vei folosit un al doilea set de bannere, este posibil sa inregistrezi un numar de clickuri diferit. Acesta poate fi imbunatatit sau din contra, poate scadea.

Numai testand iti vei putea da seama care dintre variante este cea mai potrivita pentru a atrage vizitatorii site-ului tau. Poti testa bannere diferite pe o perioada de 2-5 zile, in functie si de traficul pe care il inregistrezi, cat si de modalitatile de promovare pe care le folosesti. Ai grija ca in acest timp sa nu schimbi niciunul din ceilalti factori care pot influenta traficul pe site-ul tau. Altfel vei putea altera rezultatele studiului tau.

Analiza rezultatelor

Indiferent care este scopul plasarii unui banner pe site-ul tau, semnalarea sa ca fiind unul de succes va depinde de numarul persoanelor care il vad si mai ales care il acceseaza. Pentru monitorizarea performantelor unui banner online exista o multitudine de indicatori, insa unul care este foarte de utilizat pentru a observa calitatea rezultatelor este Rata de Click, cunoscuta sub numele de Clickthrough rate (CTR). Aceasta rata se calculeaza prin impartirea numarului total de clickuri pe acel banner la numarul total de afisari (impresii) ale banner-ului. Rezultatul se exprima in procente si de obicei se raporteaza la 1000 de afisari.

In concluzie, rata de clickuri pentru un web banner va depinde in mare masura de pozitionarea lor, care trebuie sa fie realizata cu atentie, in zonele special destintate. Vei atrage in mod eficient atentia vizitatorilor asupra reclamelor daca le vei plasa in punctele de interes ale unei pagini web. Nu-ti fie teama sa experimentezi, schimband pozitia lor. Cu cat vei testa mai multe variante, cu atat vei stii care este solutia optima pentru site-ul tau. Nu in ultimul rand, numarul de clickuri pe banner va depinde de trafic – cu cat acesta este mai ridicat pe site, cu atat cresc sansele pentru convertire.

Lasa un comentariu