Noi functionalitati MerchantPro – Sistem de log-uri activitate, clonare comenzi si multe altele
Foloseste la potential maxim noile functionalitati MerchantPro pentru a-ti creste vanzarile si pentru a-ti optimiza fluxurile operationale si administrative. Iti oferim mai multe informatii despre noile functionalitati din aceasta saptamana.
- Loguri activitate
- Clonare comenzi
- Atribut ALT pentru imagini
- Imagini alternative de produs in paginile de listing
- Camp pentru Ziua de nastere in contul de client
- Noi optiuni pentru selectorul de limba in magazinele multi-lang
- Noi optiuni de filtrare in exportul de facturi
- Un nou feed predefinit pentru Google Shopping in format XML
Log-uri activitate
Pentru a te ajuta sa ai o perspectiva de ansamblu asupra tuturor modificarilor operate in cadrul magazinul tau online, am lansat sectiunea Loguri activitate, disponibila in meniul Rapoarte. Acest nou modul iti ofera informatii detaliate despre toate schimbarile survenite la nivelul catalogului, incluzand produsele, categoriile si producatorii, la nivelul setarilor contului si magazinului, la nivelul template-ului de design al magazinului, precum si in contabilitate.
Poti vedea ce administrator a intreprins o anumita actiune, in ce a constat aceasta, data si ora interventiei, precum si IP-ul de pe care s-a efectuat modificarea. De asemenea poti filtra actiunile salvate in log-uri in functie de specificul acestora, spre exemplu editare de preturi, aplicare de discounturi si multe altele.
Clonare comenzi
Pentru fiecare comanda ai acum posibilitatea de a aplica actiunea de clonare. In momentul in care clonezi o comanda, duplicatul comenzii se va deschide intr-o pagina de editare, in care poti adauga sau elimina produse, poti modifica datele de client, poti modifica statusurile, precum si alte actiuni specifice. Dupa salvarea modificarilor, noua comanda va fi adaugata automat si o vei putea regasi in listingul corespunzator de comenzi.
Aceasta optiune ne-a fost solicitata de catre comunitatea de comercianti MerchantPro si credem ca se va dovedi extrem de utila mai ales in cazul comenzilor recurente pe care anumiti clienti le pot plasa sau in cazul comenzilor care au fost anulate si pentru care se solicita ulterior procesarea.
Poti gasi optiunea de clonare in dreptul fiecarei comenzi in paginile de listing, pe coloana Optiuni.
Atribut ALT pentru imagini
In momentul adaugarii unei imagini de produs, de acum poti introduce un text descriptiv al pozei care va fi folosit ca atribut ALT pentru imaginea respectiva. Atributul ALT este utilizat in codul HTML pentru a descrie continutul unei imagini si, printre altele, ajuta motoarele de cautare sa inteleaga imaginea respectiva si contextul acesteia si ulterior sa o indexeze in avantajul tau.
Pe blogul SeoMoz poti afla mai multe despre rolul atributului ALT, precum si recomandari despre cum poti scrie texte relevante pentru a fi folosite in cadrul atributului ALT.
Imagini alternative de produs in paginile de listing
Pentru a creste nivelul de interactivitate a paginilor de listing din magazin si pentru a oferi rapid clientilor o perspectiva mai ampla asupra fiecarui produs, poti seta ca la pozitionarea mouse-ului peste imaginea de produs din listing sa se afiseze o imagine secundara a produsului.
Optiunea Afiseaza alta imagine la mouse-over poate fi activata din pagina Setari afisare si ai la dispozitie mai multe tipuri de efecte de tranzitie intre imagini dintre care poti alege.
Camp pentru Ziua de nastere in contul de client
In cazul in care doresti sa colectezi data de nastere a clientilor tai in scopuri de marketing, acum poti sa afisezi un camp optional dedicat introducerii acestei informatii in paginile de editare cont si/sau checkout din magazin.
Poti activa afisarea acestui camp din pagina Setari Checkout, sectiunea Setari clienti.
Noi optiuni pentru selectorul de limba in magazinele multi-lang
Daca magazinul tau este setat in modul multi-lang si ofera posibilitatea afisarii in mai multe limbi straine, ai la dispozitie o noua setare in ceea ce priveste comportamentul selectorului de limba. Pe baza noilor optiuni, in momentul schimbarii limbii in magazin, utilizatorul fie poate fi redirectat la prima pagina a magazinului in noua limba selectata sau poate ramane in pagina curenta care se va afisa insa in limba aleasa.
Acceseaza pagina Localizare si alege una dintre cele doua optiuni disponibile in cadrul setarii Comportament selector limba.
Noi optiuni de filtrare in exportul de facturi
Daca folosesti functia de export facturi din platforma MerchantPro, acum ai posibilitatea sa segmentezi complet datele exportate. Cu ajutorul noului filtru adaugat, poti sa exporti facturile in functie de tipul acestora (emise, incasate, stornate, anulate).
Filtrul Tip factura este disponibil in pagina Exporta facturi, din meniul Comenzi.
Un nou feed predefinit pentru Google Shopping in format XML
Pentru a te ajuta sa lansezi mai usor campanii de promovare in Google Shopping, ti-am pregatit un feed de produse predefinit pentru aceasta platforma, in formatul XML preferat de catre Google Shopping.
Poti activa noul feed XML pentru Google utilizand actiunea Adauga export predefinit din pagina Exporta produse, disponibila in meniul Catalog.
Pentru mai multe detalii despre noile functionalitati introduse si nu numai, iti stam la dispozitie.
Lasa un comentariu