Femeile se sfatuiesc chiar si in privinta cumparaturilor online

18 martie 2011

Pentru ca luna martie este denumita generic „luna femeii”, o mare parte din eforturile de marketing fiind orientate in aceasta perioada catre produsele cu clientela preponderent feminina, va prezentam si noi un articol privind obiceiurile de shopping online ale femeilor.

Atunci cand vad o poseta simpatica, o pereche draguta de cercei sau reduceri la sandale si pantofi, femeile au intotdeauna o prietena, sora, colega de serviciu careia tin neaparat sa-i arate „descoperirea” lor si sa-i ceara parerea.

In privinta shopping-ului online lucrurile stau tot la fel.

Ba mai mult, cand este vorba de cumparaturi pe Internet, femeile se sfatuiesc chiar mai mult cu prietenele lor. Pentru ca nu-i asa, este mult mai usor sa-ti faci timp sa accesezi un link trimis de colega ta pe e-mail, sa vizitezi un magazin online impreuna cu o prietena, chiar daca ea este la celalalt capat al lumii in acel moment.

Spatiul virtual in care se desfasoara cumparaturile online face ca interactiunea dintre femei cand este vorba despre achizitii sa fie mult sporita. Ele posteaza pe blog-uri, forumuri, retele de socializare si isi dau de veste una alteia despre discount-uri, cupoane de reduceri sau alte asemenea facilitati de cumparare.

De aceea, detinatorii unui magazine online trebuie sa tina cont de aceasta preferinta a femeilor si sa profite la maxim de ea. Cum poti face acest lucru? Simplu!

Pentru a profita de aceste tendinte, magazinele online trebuie sa ofere femeilor toate „instrumentele” specifice mediului de interactionare online: posibilitatea de a citi comentarii despre produsele achizitionate de alti clienti; newslettere pe e-mail, cupoane de reduceri si sa integreze pe site-urile lor butoanele de partajare a informatiilor referitoare la produse in retelele de socializare gen Facebook sau Twitter. Citeste in acest sens sfaturile noastre despre cum sa creezi o relatie virtuala cu clientii tai.

Femeile citesc impresiile altor cumparatori si vor de asemenea sa-si impartaseasca experientele de shopping online.

Site-urile revistelor pentru femei si blogurile vedetelor sunt frecvent vizitate de catre femei care au incredere in recomandarile si opiniile specialistilor si/sau ale starurilor.

Va recomandam asadar sa cititi si articolul nostru despre cum sa obtii review-uri pentru produsele din magazinul tau.

Un buton de „recomanda acest produs” va fi cu siguranta mai des folosit de catre femei.

Newsletterele special create cu recomandari de produse pentru femei vor fi forwardate pe e-mail de la o prietena la alta aceasta insemnand pentru un magazin online o promovare gratuita si foarte benefica.

Chiar daca fostele cliente carora le este adresat nu-si vor dori chiar ele sa cumpere in acel moment niciun produs dintre cele recomandate in newsletter-ul periodic, femeile isi amintesc mult mai usor ca o prietena sau vecina cauta ceva de genul acela, si nu vor ezita sa-i transmita vestea ca au vazut respectivul produs pe site-ul acelui magazin.

Optiunea de creare a unei liste de preferinte pe baza selectarii de anumite produse din magazine este de asemenea indragita in special de catre femei. Acestea profita de o asemenea posibilitate pentru a da de veste prietenilor si familiei care sunt obiectele pe care si le-ar dori drept cadou cu ocazia unor ocazii speciale.

Specialistii care se ocupa de marketing-ul online au descoperit pe baza studierii obiceiurilor de consum a femeilor ca acestea au tendinta de a deveni fidele unui anumit brand si de a recomanda cu caldura un anumit magazine daca acesta ii ofera pe langa produse de calitate si anumite beneficii.

Un exemplu in acest sens sunt reducerile de pret pentru cumpararea a mai multe produse de acelasi fel. O femeie va mai gasi intotdeauna o prietena care sa-si cumpere si ea o esarfa daca vor plati astfel un pret mai mic.

De asemenea, femeile sunt sensibile la cadourile oferite la achizitionarea unui produs mai scump.

Lasa un comentariu