Invata de la marile branduri cum sa te promovezi pe Pinterest (studii de caz: moda, frumusete, handmade) – Partea 1
Pinterest este o retea sociala care ia amploare de la o saptamana la alta si este spatiul online in care utilizatorii se regasesc prin intermediul fotografiilor celor mai ravnite produse, preferinte, hobby-uri si interese. Companiile stiu sa profite de latura emotionala a potentialilor cumparatori, asa ca sunt din ce in de mai active pe aceasta retea, pentru a ajunge cat mai usor la utilizatori si a le starni nevoia de cumparare.
Vrem sa va aratam cateva din cele mai reusite profile ale comerciantilor online de succes, care au stiut ca este momentul perfect sa intre pe reteaua sociala Pinterest, pentru a-si pune in evidenta produsele si a recomanda un anumit stil de viata. Promovarea unui produs sau a unei marci se bazeaza in cea mai mare parte pe comunicarea vizuala, iar Pinterest nu face decat sa puna in evidenta acest lucru. Pozitionarea unui produs in mintea consumatorilor se face prin asocierea sa cu produse similare si cu imagini sugestive pentru o anumita tendinta.
Iata cateva exemple ai celor mai de succes retaileri online din domeniile frumusete, moda, hobby, handmade art:
Etsy.com (handmade)
Acest magazin online are unul din cele mai mari profile de Pinterest, cu peste 80.000 de followeri. Nu stii ce cadou sa-i faci unei persoane dragi? Nicio problema, Etsy a organizat sute de idei in pinboard-uri, oferindu-ti noi si noi motive & idei pentru cumpararea produselor. Ca retailer de bunuri handmade si vintage, pinboard-urile sale reusesc sa atinga coarda sensibila a fiecarui utilizator.
Etsy posteaza nu doar produsele comercializate pe magazinul online, dar prezinta si diverse moduri prin care utilizatorii isi pot crea singuri produsele si cum le pot folosi in viata de zi cu zi, sustinand astfel cu tarie filozofia de viata pe care Pinterest o promoveaza.
Sfat: nu limita pinboard-urile doar la produsele pe care le comercializezi. Adauga fotografii cu idei de decor, design, fashion, evenimente sau tutoriale, orice poate implica produse similare cu cele pentru care doresti sa cresti vanzarile.
Asos.com (moda)
Efectuam o cautare rapida pe Pinterest pentru retailerul de imbracaminte Asos si descoperim o multitudine de imagini impartasite intre utilizatori. Aici iese la iveala frumusetea platformei Pinterest: fiecare fotografie incarcata prin intermediul butonului Pin It, pastreaza link-ul paginii de unde a fost incarcata aceasta. Iar utilizatorii care gasesc tinutele propuse de magazinul online pot ajunge imediat direct pe pagina din care pot cumpara produsul respectiv.
Pe langa produsele sale, Asos propune follower-ilor tinute de sezon, stiluri de imbracaminte ale celebritatilor, ofera fotografii din cadrul prezentarilor de moda, dar si haine ale persoanelor obisnuite, fotografiate direct de la locul faptei.
Sfat: incarca link-ul catre pagina de produs din magazinul tau, pentru a posta pe Pinterest, in loc sa incarci fotografia produsului direct din calculator. Astfel cresc considerabil sansele ca utilizatorii sa iti viziteze magazinul.
Nordstrom.com (moda)
Inspiratie, expresivitate, contectare globala – pentru magazinele online Pinterest ofera tool-uri prin care acestea pot face parte din viata utilizatorilor. Nordstrom este unul dintre primele magazine online care a adoptat stilul Pinterest, creandu-si pagina in luna martie a anului trecut. Inca de atunci, a compus peste 30 de pinboard-uri si a incarcat sute de Pins ce includ fotografii ale celor mai in voga tendinte, rochii pentru mirese sau vesminte de sezon.
Nu a scapat din vedere nici sarbatorile anuale, cum ar fi Sfantul Valentin. Cu aceasta ocazie, Nordstrom a creat un pinboard dedicat dragostei, ce contine idei pentru cadouri, felicitari handame sau chiar retete culinare. Astfel de pinboard-uri ofera sfaturi si inspiratie pentru utilizatori si devin utile pentru cei care aleg sa le urmareasca. Alaturi de crearea de continunt relevant, compania foloseste si link-uri care sa conduca utilizatorii catre site-ul lor, facand astfel o strategie de e-commerce care ajuta la cresterea vanzarilor online.
Sfat: profita de agitatia sarbatorilor din timpul anului si creeaza pinboard-uri tematice care pot pune in evidenta produsele pe care le comercializezi. Da share si la alte fotografii legate de acea sarbatoare pentru a creste vizitele pe profilul tau de Pinterest.
Birchbox.com (frumusete)
Birchbox este un magazin online ce comercializeaza produse cosmetice a 180 de producatori high-end. Promovarea prin intermediul Pinterest este perfecta pentru postarea produselor sale, cat si pentru repostarea continutului extrem de variat legat de metode de infrumusetare si folosire a produselor cosmectice. Compania pune accent pe pinboard-uri creative, iar printre acestea se regasesc videoclipuri de pe BirchboxTV, ce contin beauty tips&tricks, cat si filmulete create chiar de clientele sale, in momentul primirii coletului cu produse.
Sfat: posteaza nu doar fotografii, ci si videoclipuri care vin in ajutorul utilizatorilor. Le poti incarca foarte rapid de pe website-uri precum Youtube.com sau Vimeo.com
TwoPeasInABucket.com (hobby)
2PsinaBucket inseamna creativite, arta, inspiratie, ingeniozitate. Inseamna hobby facut cu pasiune pentru toti fanii produselor handmade din hartie. Pe acest magazin online se regasesc produse pentru scrapbooking, dar exista si o intreaga comunitate unde sunt impartasite cele mai traznite creatii.
Profilul Pinterest 2PsinaBucket nu putea sa fi mai putin inventiv. Gasim aici o multitudine de modele pentru inspiratie, apartinand creatorilor din comunitate, cat si tutoriale pentru obtinerea celor mai reusite felicitari pentru sarbatori.
Sfat: indruma potentialii cumparatori prin tutoriale care prezinta modul in care pot folosit produsele tale. Le poti crea sub forma de video sau printr-o simpla fotografie cu cei mai importanti pasi de utilizare.
Domestica.bigcartel.com (handmade)
Mergand pe o linie asemanatoare, descoperim magazinul online Domestica, unde se reunesc variate accesorii si produse pentru casa handmade, cu modele moderne, vesele, definite prin simplitate. Compania a transformat contul de Pinterest intr-o adevarata comunitate care uneste persoane cu interese similare.
Pinboard-urile lor nu se bazeaza pe produsele comercializate in magazinul online, ci pe share-ul de creatii ale utilizatorilor de Pinterest. Domestica a reusit sa creeze o impresionanta colectie de 90 de pinboard-uri cu peste 3000 de pins si se afla in plin proces de crestere a grozavei comunitati de aproape 6000 de followeri. Au obtinut acest lucru prin angajarea in comentarii pentru postarile celorlalti useri si urmarirea activa a acestora.
Sfat: ofera-le follower-ilor tai surse de inspiratie coloristica pentru orice tip de produse si provoca-i prin comentarii la fotografii. Arata-le ca iti pasa de opiniile lor si ca le esti aproape sau implica-i in variate activitati.
Asadar, advertising-ul social este la putere, iar Pinterest este noua forma de publicitate sociala, exceland in acest domeniu. Este o sursa excelenta de potentiali cumparatori, de creare de trafic pe site si implicare in viata sociala online. In locul complicatelor algoritmuri, al marilor bugete si al parametrilor de targeting, utilizatorii sunt cei care promoveaza si propun produsele, raspandind informatia intr-o clipita. Pinterest merita luat in considerare atunci cand este conceput mixul de marketing si trebuie tinunt cont de faptul ca poate fi folosit in mod gratuit, cel putin pana in acest moment.
In partea a doua a acesui articol vei putea gasi mai multe informatii despre retaileri de succes prezenti pe Pinterest, din domeniileĀ amenajari interioare, cadouri, divertisment, multimedia.
Lasa un comentariu