SMS marketing – cum sa-l utilizezi in eCommerce pentru a vinde mai mult

23 august 2024

“Reclama este sufletul comertului”, spune o zicala veche si foarte adevarata. Dar ce faci atunci cand bugetul tau de reclame este unul limitat, departe de cel al gigantilor din eCommerce?

Cu resurse restranse, ca proprietar de magazin online de mici dimensiuni, trebuie sa mizezi pe creativitate si strategie in fata concurentilor tai mai mari. De aceea, te invitam sa afli in continuare detalii despre o tactica de marketing cu un ROI excelent si o investitie initiala minima: SMS marketing.

De ce sa folosesti SMS marketing in eCommerce?

Toata lumea vorbeste de tactici digitale inovatoare, AI (Artificial Intelligence), ML (Machine Learning) si alte acronime noi, iar tu trebuie sa te intorci la o tehnologie veche de 30 de ani? Ei bine, da! Iar motivele pentru a face acest lucru sunt solide.

1. Rata ridicata de deschidere

SMS-urile au o rata de deschidere de aproximativ 98%, comparativ cu email-urile, care au o rata medie de deschidere de aproximativ 35.9% in eCommerce. Acest lucru inseamna ca mesajele tale vor fi aproape sigur citite de destinatari, oferindu-ti o sansa mai mare de a capta atentia clientilor.

De altfel, stim cu totii ca este mai probabil sa lasam necitite cu zilele mai degraba email-urile decat SMS-urile.

2. Interactiune rapida

SMS-urile sunt citite de obicei in primele cateva minute dupa ce sunt primite. Aceasta viteza de interactiune face ca SMS marketing-ul sa fie ideal pentru promotii de scurta durata, anunturi urgente sau actualizari imediate.

3. Costuri reduse

Comparativ cu alte forme de publicitate, cum ar fi reclamele platite pe retelele de socializare sau Google Ads, SMS marketing este mult mai accesibil si poate aduce un ROI semnificativ pentru afacerile mici cu bugete limitate.

Daca vrei sa incerci SMS Marketing in magazinul tau MerchantPro, este bine sa stii ca in suita de aplicatii disponibila in panoul de control al magazinului regasesti aplicatii precum SMS Pro, prin care poti incepe sa trimiti SMS-uri catre clientii magazinului tau.

Cum implementezi SMS marketing in eCommerce

In primul rand, trebuie sa stii ca, desi tehnologia in sine este veche, te vei folosi de tehnologii noi pentru a trimite campaniile de SMS marketing. Nu trebuie sa trimiti fiecare SMS individual si nici sa le scrii de pe tastatura minuscula a telefonului.

Iata in continuare ce trebuie sa faci:

1. Colecteaza numerele de telefon

Primul pas in implementarea unei campanii de SMS marketing este colectarea numerelor de telefon ale clientilor. Nu uita de GDPR! Trebuie sa le spui exact cum vei folosi datele lor personale, asa ca asigura-te ca obtii acordul lor inclusiv pentru promotii prin SMS, nu doar pentru notificari de livrare a comenzii.

Iata cateva modalitati eficiente de a colecta numerele de telefon:

  • Formulare de inscriere pe site: include un camp de numar de telefon in formularele de inscriere pe site-ul tau. Asigura-te ca mentionezi beneficiile pe care le vor primi clientii prin furnizarea numarului lor de telefon, cum ar fi accesul la oferte exclusive sau notificari rapide despre vanzari;
  • Promotii si concursuri: ofera reduceri sau premii pentru clientii care se inscriu cu numarul lor de telefon. Aceste tactici nu te ajuta decat sa colectezi date de contact, dar si sa cresti interactiunea cu brandul tau.

2. Segmenteaza lista de contacte

Segmentarea este cheia succesului in orice campanie de marketing, inclusiv in SMS marketing. Impartirea listei de contacte in segmente bazate pe comportamentul cumparatorilor, preferinte, istoricul achizitiilor sau date demografice iti permite sa trimiti mesaje mai relevante si personalizate.

Da, la fel ca in email marketing.

De exemplu:

  • Clienti fideli: trimite oferte speciale si multumiri pentru loialitate;
  • Clienti inactivi: ofera reduceri pentru a-i incuraja sa revina la cumparaturi in magazin;
  • Cosuri abandonate: trimite remindere si coduri de reducere pentru a-i incuraja sa finalizeze achizitia.

3. Creeaza mesaje eficiente si usor de inteles

Aceasta este cea mai mare provocare in SMS marketing. Intr-un email sau pe canalele de social media putem scrie cat dorim. In schimb, un SMS are un numar limitat de caractere, iar pentru depasirea acestui numar poti fi taxat cat pentru doua sau mai multe SMS-uri. In plus, acorda atentie si la utilizarea caracterelor speciale, cum ar fi emoji-urile, deoarece acestea pot consuma semnificativ din numarul de caractere disponibile pentru un SMS.

Altfel, mesajele SMS trebuie sa fie concise, clare si sa ofere valoare imediata destinatarului. Iata cum poti face asta intr-un spatiu limitat:

  • Personalizeaza mesajele: foloseste numele clientului si mentioneaza produsele sau categoriile de produse de care acesta este interesat;
  • Include un apel la actiune (CTA) clar: spune clientilor exact ce vrei sa faca, fie ca este vorba de vizitarea site-ului tau, utilizarea unui cod de reducere sau participarea la o promotie;
  • Oferte exclusive: ofera reduceri sau promotii speciale care sunt disponibile doar pentru abonatii SMS. Acest lucru motiveaza clientii sa ramana inscrisi si sa fie atenti la mesajele tale;
  • Urgenta si timp limitat: creeaza un sentiment de urgenta mentionand ca oferta este valabila doar pentru o perioada limitata de timp. Atentie, insa, fa asta doar daca oferta este intr-adevar limitata!

Automatizeaza campaniile de SMS marketing

Dupa cum mentionam anterior, exista instrumente moderne pentru trimiterea si monitorizarea facila a campaniilor de SMS marketing. Acestea te pot ajuta sa automatizezi actiuni precum trimiterea de actualizari privind starea comenzii (la confirmarea comenzii, expedierea si livrarea acesteia).

De asemenea, mai pot fi realizate si alte automatizari in scopuri comerciale sau de fidelizare a clientilor, important este sa stii ca posibilitatile de utilizare a SMS Marketing sunt destul de extinse.

Analizeaza si optimizeaza campaniile

Ca orice alta strategie de marketing, este esential sa masori si sa analizezi performanta campaniilor tale de SMS marketing. Urmareste indicatori de performanta precum rata de deschidere, rata de click, rata de conversie si ROI.

Iti recomandam sa incerci si A/B testing pentru campaniile mai mari: trimite o varianta de SMS catre 10% din lista si o alta catre alti 10% dintre abonati. Asteapta cateva ore, apoi trimite varianta cu cea mai buna performanta catre restul listei.

Recomandari finale pentru SMS marketing de succes in eCommerce

Poate fi tentant sa abuzezi de un canal de comunicare nou si extrem de profitabil, cum este SMS marketing. Totusi, trimite mesajele cu moderatie. O frecventa prea mare a mesajelor poate duce la dezabonari si la pierderea increderii clientilor. In general, 2-4 mesaje pe luna sunt suficiente ca sa eviti intruziunea si pentru a-i mentine implicati pe clienti.

Asigura-te ca mesajele sunt compatibile cu dispozitivele mobile. Desi mai toate telefoanele mobile pot receptiona SMS-uri, asigura-te ca mesajele tale sunt optimizate pentru toate tipurile de dispozitive. Evita link-urile prea lungi sau complexe si foloseste un limbaj simplu si direct.

Succes!

Lasa un comentariu