Analiza Black Friday 2022: eCommerce-ul intra in era prudentei cu cresteri sub 10%

16 noiembrie 2022

Black Friday 2022 a adus cresteri temperate fata de anul trecut, semn ca publicul adopta un comportament de consum prudent si renunta tot mai mult la achizitiile impulsive. Astfel, analiza realizata de MerchantPro pe datele inregistrate de peste 1500 de magazine online locale arata o crestere de 8,5% in numarul de comenzi si de 12,5% ca valoare a acestora, in intervalul 11-14 noiembrie, fata de perioada echivalenta a anului precedent (12-15 noiembrie).

Mai putin de 20% dintre magazinele online au preferat sa limiteze perioada de promotii la o singura zi, insa cele mai multe au extins intervalul de campanie la intregul weekend si ziua de luni. La nivel de zi, cele mai mari cresteri la nivel de numar de comenzi fata de anul trecut s-au inregistrat vineri, chiar de Black Friday, cu +10%. Din perspectiva valorica, cresterea in ziua de vineri a fost de doar 7,3% fata de anul trecut. Cresteri mai spectaculoase in valoarea comenzilor s-au inregistrat de Cyber Monday (+23%), in conditiile unui numar de comenzi cu doar 8% mai mare fata de 2021.

“La nivel de piata s-au inregistrat cresteri moderate, ce semnaleaza adoptia un comportament de consum mai matur, mai echilibrat si mult mai putin impulsiv. Din nou Cyber Monday vine cu surprize placute, fiind ziua care influenteaza semnificativ cifrele perioadei si care este dedicata in general achizitiilor de valoare mai mare, in special pe zona de IT, home & deco, electrocasnice si servicii”, spune Arthur Radulescu, CEO MerchantPro.

La nivelul perioadei, valoarea medie a comenzii a crescut timid fata de nivelul anului trecut, la 56 de euro per tranzactie, fata de 53 in 2021. Cea mai mare medie per tranzactie s-a inregistrat in ziua de luni – 60 de euro.

“Black Friday ramane cel mai important eveniment pentru intreaga industrie de eCommerce, de la magazine online, la consumatori si furnizori de solutii. Dupa doi ani de cresteri spectaculoase si intr-un nou context socio-economic, dupa editia din acest an se desprind doua directii importante: extinderea perioadei de desfasurare din dorinta de a capta cat mai mult din puterea de cumparare si consolidarea pietei, daca ne raportam la performante si la comportamentul de consum”, adauga Arthur Radulescu.

Cele mai dinamice categorii de produse

Segmentele de produse aflate in topul consumatorilor din Romania raman cele din fashion (imbracaminte si incaltaminte), home & deco, beauty, articole sportive si articole pentru copii. Majoritatea categoriilor au inregistrat cresteri in valoare dupa ziua propriu-zisa de Black Friday – in a doua zi de weekend (13 noiembrie) si luni, de Cyber Monday, semn ca multi consumatori au analizat si comparat ofertele disponibile inainte de a lua decizia de achizitie.

Un segment cu traditie, articolele de fashion (imbracaminte, incaltaminte si accesorii) au inregistrat cresteri de peste 15% in valoare si 10% in volum, fata de editia precedenta. Cea mai mare evolutie a fost inregistrata duminica (13 noiembrie), cand valoric cresterea a atins 20%.

Segmentul Home&Deco a fost o vedeta a pandemiei, cand s-au facut investitii in mobilier si decoratiuni pentru acasa. Anul acesta romanii sunt in continuare dornici sa investeasca in confortul personal, dar la un nivel mai temperat. Astfel, segmentul de produse home & deco a inregistrat o crestere spectaculoasa de Cyber Monday, cu un plus de 75% in numar de comenzi si 54% ca valoare. La nivelul perioadei analizate, segmentul a inregistrat o crestere valorica de 9%, dupa ce in ziua propriu-zisa de Black Friday a avut o scadere de 10%. Valoarea medie per tranzactie a fost de 130 euro, mai scazuta cu 20% fata de anul precedent.

Mai multe plati online si o dinamica mentinuta

Black Friday 2022 a adus si cateva surprize interesante pentru piata de eCommerce. Analiza MerchantPro arata o crestere de 31% a platilor online in ziua de Black Friday si de 20% la nivelul perioadei, un semn de crestere a increderii consumatorilor in magazinele online pe care le aleg.

“Pentru finalul anului estimam o dinamica similara a volumelor vandute de comerciantii online, iar cei care vor sti sa-si optimizeze stocurile, bugetele si campaniile pentru o perioada cat mai lunga de timp vor iesi castigatori. Este o tendinta care estimam ca se va pastra si in 2023, avand in vedere predictiile la nivel de venituri si inflatie, alaturi de instabilitatea economica. O alta tendinta care se contureaza este accentul tot mai mare pus simultan pe optimizarea proceselor, scaderea costurilor de operare si cresterea productivitatii, respectiv pe experienta utilizatorului, inclusiv la nivel de optiuni de plata si livrare”, adauga Arthur Radulescu.

Analiza MerchantPro are in vedere datele consolidate de la peste 1500 de magazine locale care utilizeaza platforma de eCommerce MerchantPro, pentru perioada 11-14 noiembrie 2022, acoperind Black Friday, zilele de weekend si Cyber Monday, in comparatie cu perioada similara (12-15 noiembrie) din 2021.

Lasa un comentariu