Idei de produse pe care le poti vinde cu succes pe timpul verii

18 iulie 2024

Un marketing bun poate face multe lucruri: sa vanda mult, sa creasca rata de conversie, sa creeze fani loiali, sa produca brand awareness si asa mai departe.

Exista, insa, ceva ce nu poate face: nu poate crea cerere acolo unde ea nu exista. Practic, o cerere modesta poate fi amplificata printr-o strategie de marketing, dar nu poate fi creata de la zero.

Ceea ce ne aduce la tema acestui articol: cererea redusa din timpul verii pentru cumparaturile online.

Vara este anotimpul in care oamenii sunt concentrati mai mult pe relaxare si descoperirea de locuri noi. Vor sa petreaca timp cat mai mult in afara casei, in city break-uri, drumetii si concedii, asa ca, in mod evident, le ramane mai putin timp sa plaseze comenzi.

Ca antreprenor eCommerce, ai doua variante: sa investesti in marketing pentru a amplifica cererea modesta sau sa vinzi produse pentru care exista deja cerere.

Probabil ca a doua varianta iti starneste mai mult curiozitatea, asa ca te invitam in continuare sa descoperi cateva idei de produse care pot fi vandute cu succes in sezonul cald.

Articole de plaja

  • Costume de baie – sunt esentiale pentru persoanele care planuiesc sa petreaca timpul la mare, lac sau piscina. Oferind o varietate de stiluri si marimi, poti atrage un public larg. Modelele noi si culorile vibrante sunt mereu la moda pe timpul verii;
  • Prosoape de plaja – cele mari si colorate sunt un alt produs popular. Acestea sunt nu doar practice, ci pot fi si un accesoriu de moda. Poti oferi si prosoape personalizate pentru a atrage clientii care cauta un produs unic;
  • Accesorii de plaja – Include palarii de soare, ochelari de soare, creme de protectie solara si papuci de plaja. Acestea sunt articole indispensabile pentru o zi petrecuta la plaja si pot fi usor incluse in pachete promotionale.

Echipamente pentru activitati outdoor

  • Echipamente pentru camping – seturile de camping, corturile, sacii de dormit si rucsacii sunt extrem de cautate in timpul verii;
  • Biciclete si accesorii – vara este anotimpul perfect pentru ciclism. Oferind biciclete pentru toate varstele, inclusiv accesorii precum casti, lumini si suporturi pentru sticle de apa, poti atrage entuziastii sporturilor outdoor in magazinul tau online;
  • Echipamente pentru sporturi nautice – stand-up paddleboards (SUP), caiace si echipament de snorkeling, toate sunt populare printre cei care adora sa petreaca timpul pe apa.

Haine si incaltaminte de vara

  • Rochii de vara si haine lejere – rochiile vaporoase, tricourile si pantalonii scurti sunt articole de imbracaminte preferate in sezonul cald. Optand pentru materiale usoare si respirabile, poti oferi clientilor tai confortul de care au nevoie;
  • Sandale si incaltaminte usoara – sandalele, espadrilele si flip-flops-urile sunt indispensabile pe timpul verii.

Produse pentru gradina si terasa

  • Mobilier de exterior – seturile de mobilier pentru gradina sau terasa, precum mesele si scaunele, sunt foarte cautate. Poti oferi o gama variata, de la piese simple pana la seturi de lux;
  • Decoratiuni pentru exterior – luminile de gradina, lampioanele si decoratiunile pentru terase sunt elemente care adauga un plus de farmec spatiului exterior. Aceste produse sunt perfecte pentru serile petrecute afara;
  • Gratare si accesorii – gratarele si accesoriile pentru gratar, precum ustensilele si carbunii, sunt foarte populare in timpul verii. Petrecerile in aer liber sunt o parte integranta a verii, iar aceste produse sunt esentiale.

Electronice si gadgets pentru vara

  • Ventilatoare si aparate de aer conditionat portabile – in zilele caniculare, un ventilator eficient sau un aparat de aer conditionat portabil pot face diferenta. Aceste produse sunt foarte cautate in timpul verii si le poti vinde usor, fara sa fie necesar sa aplici discount-uri;
  • Echipamente audio portabile – boxele portabile si castile wireless sunt perfecte pentru cei care doresc sa asculte muzica la plaja sau in parc;
  • Camere de actiune si drone – pentru cei care doresc sa captureze aventurile de vara, camerele de actiune si dronele sunt perfecte. Oferind diverse modele si accesorii, poti atrage clientii pasionati de tehnologie si fotografie.

Produse alimentare si bauturi de vara

  • Aparate de preparat inghetata – un aparat de facut inghetata este un produs atractiv pentru familiile care doresc sa se racoreasca cu un desert delicios. Acestea sunt usor de folosit si devin din ce in ce mai populare in tara noastra;
  • Bauturi racoritoare si mixere – mixerele pentru smoothie-uri si storcatoarele de fructe sunt esentiale pentru pregatirea bauturilor racoritoare. In plus, ofera si o gama variata de ceaiuri reci si limonade;
  • Seturi pentru picnic – seturile pentru picnic, inclusiv cosuri, paturi si accesorii pentru servit masa, sunt perfecte pentru excursiile in natura.

Produse pentru animale de companie

  • Piscine pentru animale de companie – piscinele mici pentru caini sunt o modalitate excelenta de a ajuta animalele de companie sa se racoreasca in zilele calduroase. Le poti adauga in pachete, alaturi de produse uzuale, cum sunt hrana de animale sau nisipul pentru litiera;
  • Jucarii de apa pentru animale – jucariile de apa sunt perfecte pentru animalele de companie care adora sa se joace in apa. Acestea pot fi utilizate atat in piscina, cat si la plaja;
  • Produse de ingrijire pentru vara – produsele de ingrijire, precum sampoanele anti-parazitare si lotiunile de protectie solara pentru animale, sunt esentiale pentru mentinerea sanatatii acestora in timpul verii.

Produse “back to school”

Pe final de vara, clientii tai incep sa se pregateasca pentru intoarcerea la scoala a propriilor copii sau chiar pentru revenirea lor la birou, dupa vacanta.

Pentru a te ajuta sa pregatesti campaniile Back to School 2024 din timp, reluam in continuare seria de articole dedicate si publicate pe blogul nostru:

Ce faci daca nu vinzi niciuna dintre aceste categorii de produse?

Stim, nu este foarte comod sa schimbi profilul magazinului tau doar pentru a evita perioada “moarta” din timpul verii. Pe de alta parte, sa investesti in reclame platite pentru a promova produse de care cumparatorii nu sunt interesati in aceasta perioada este, de pe de alta parte, o masura nefezabila.

De aceea, iti recomandam sa te axezi pe maximizarea cererii care exista, oricat ar fi de mica. Vei gasi mereu persoane „care isi fac vara sanie”.

  • In loc de reclame de promovare a brandului tau, investeste in retargeting. Astfel, stii ca platesti doar pentru a ajunge la potentiali cumparatori care sunt deja interesati de ceea ce vinzi;
  • In loc de reclame social media, investeste in Google Ads. Astfel, vei plati pentru a ajunge la persoane care au cautat produsele tale, nu la persoane care isi verifica telefonul la plaja si nu au nicio intentie de cumparare.

Cu alte cuvinte, este mereu mai profitabil sa te folosesti de cererea care exista decat sa incerci sa o creezi tu de la zero.

Urmeaza sa incerci si tu una dintre recomandarile de mai sus pentru magazinul tau online? Daca da, iti dorim mult succes si te invitam sa ne urmaresti blogul in continuare pentru a afla si recomandari de pregatire a campaniilor de toamna.

Lasa un comentariu