Postari de blog recomandate pentru orice tip de afacere eCommerce – 7 idei de subiecte
Blogging-ul este una dintre cele mai frecvent utilizate tactici de content marketing la nivel international. In toata lumea exista peste 600 de milioane de bloguri, iar zilnic sunt create alte cateva zeci de mii.
De ce ar trebui sa abordezi si tu acest mod de promovare? Oare nu sunt deja prea multe bloguri? Ei bine, nu, deoarece vei obtine multe avantaje de necontestat la crearea unui magazin online pentru care alegi sa infiintezi si un blog. Hai sa trecem in revista cateva dintre acestea, iar apoi ne vom ocupa de ideile pe care le poti pune in aplicare chiar de astazi.
De ce sa infiintezi un blog pentru magazinul tau online?
Stiai ca peste 60% dintre consumatori au cumparat ceva dupa ce au citit despre acel produs pe un blog? Asta ne duce direct la motivele pentru care trebuie sa infiintezi si tu un blog pentru afacerea ta eCommerce:
- Poti influenta deciziile de cumparare – Un blog pentru eCommerce iti ofera sansa sa spui povesti mai ample si mai convingatoare despre produsele tale decat o poti face in pagina de produs;
- Vei avea un ranking mai bun in motoarele de cautare – Pe blog poti scrie texte mai ample, asa ca acestea au mai multe sanse sa apara in primele rezultate ale motoarelor de cautare decat paginile de produs unde, de regula, textele sunt foarte scurte. In plus, poti adauga link-uri catre produse relevante din magazinul tau in fiecare articol de pe blog, ajutand astfel si acele pagini de produs sa aiba un ranking mai bun;
- Blogging-ul te ajuta sa fii perceput ca un expert in industria ta – Ai ocazia sa dai sfaturi pertinente despre produsele tale, despre tendintele din industria ta si, in timp, sa fii perceput ca un expert. Mai mult, titlul de expert iti aduce mai multe sanse de a convinge vizitatorii sa cumpere produsele din magazinul tau;
- Consumatorii vor petrece mai mult timp pe site-ul tau – Dureaza mai mult sa citesti un articol (chiar si doar sa-l scanezi) decat sa vizualizezi o pagina de produs. Insa, dupa cum stim deja, mai mult timp petrecut pe site inseamna mai multe sanse ca utilizatorul sa finalizeze o comanda;
- Blogging-ul are un ROI foarte bun – Companiile care publica regulat articole pe blogul lor au un ROI (Return of Investment) de 13 ori mai mare decat cele care nu o fac.
Apropo de blog, te invitam sa afli, printre altele, ce tip de continut nu ar trebui sa lipseasca de pe blogul magazinului tau online, informatii care iti vor fi cu siguranta de mare ajutor.
7 idei de articole pentru blog aplicabile indiferent de industria in care activezi
Te-am convins sa incepi sa publici articole pe blog? Daca da, iata despre ce poti scrie:
1. Alegerile personale ale staff-ului/produse favorite
De ce functioneaza aceasta idee? Simplu, pentru ca persoanele care lucreaza pentru magazinul tau online au acces facil la toate produsele. Atunci cand staff-ul cade de acord asupra caror produse sunt cele mai bune, parerea lor este considerata a fi una avizata, de aceea cititorii vor fi mai predispusi sa cumpere in urma acestor recomandari.
Poti crea un astfel de articol in fiecare luna, daca produsele pe care le vinzi se schimba suficient de des. Daca nu, poti reduce frecventa sau o poti creste in cazul in care magazinul tau aduce constant produse noi.
2. Stiri si trend-uri din industria ta
Astfel de articole pentru blog sunt excelente pentru a-i face pe utilizatori sa revina frecvent in magazinul tau. Persoanele cu adevarat interesate de industria ta isi vor dori sa fie mereu la curent cu ultimele stiri si trenduri, asa ca poti crea o noua rubrica regulata. In plus, acestea vor performa foarte bine atunci cand le vei posta pe canalele tale social media.
Neajunsul postarilor de acest tip este ca devin irelevante in maximum un an, iar in unele industrii asta se poate intampla chiar in mai putin de o luna. Totusi, iti recomandam sa le iei in calcul, pentru ca raman adevarati magneti de trafic.
Pentru articole care sa ramana relevante mai mult timp, ai mai jos cateva sugestii.
3. Instructiuni despre folosirea/curatarea/intretinerea produselor tale
Articolele de acest tip iti dau ocazia sa plasezi reclame in cadrul lor, dar, mai important de atat, sunt cu adevarat utile pentru clientii tai. Pentru clientii noi, aceste articole denota faptul ca iti pasa de cumparatori chiar si dupa ce au plasat o comanda, astfel ca acestia vor fi mai inclinati sa cumpere din magazinul tau.
De asemenea, clientii care au achizitionat deja un produs de la tine au acum un motiv sa se intoarca pe site-ul tau pentru inspiratie sau instructiuni practice. Cu aceasta ocazie, vor descoperi cu siguranta si alte produse care le pot atrage atentia.
4. Povesti personale
Consumatorii isi doresc sa stie cat mai multe despre oamenii din spatele afacerilor cu care lucreaza. Posibilitatea de a asocia o fata umana pixelilor din magazinul online ii face sa devina clienti fideli, pentru ca stiu exact cine beneficiaza de pe urma fiecarei comenzi plasate.
Ca atare, poti scrie pe blogul tau articole despre motivatia si misiunea companiei, raspunzand la intrebari precum mptivele pentru care ai deschis acest magazin sau ce noutati doresti sa aduci in fata audientei tale.
De asemenea, poti construi profiluri ale CEO-ului sau ale angajatilor. Astfel de articole capteaza interesul publicului, insa mai au si un alt beneficiu major: ajuta la sudarea echipei si la cresterea loialitatii salariatilor fata de companie.
5. Ghid pentru cadouri
Oamenii cumpara cadouri de toate felurile. De la carti, haine si parfumuri pana la mobila, electronice si electrocasnice.
Poti crea ghiduri de cadouri evergreen (valabile tot timpul anului, pentru zile de nastere si onomastici) pentru diverse categorii: mama, tata, bunici, partener de viata, colegi si asa mai departe, dar si ghiduri pentru anumite ocazii speciale: Craciun, Paste, Ziua Indragostitilor.
6. Raspunsuri pe larg la anumite intrebari ale cumparatorilor
Fa o lista cu cele mai frecvente intrebari primite de la cumparatori, apoi alege cateva dintre ele care pot fi dezvoltate si scrie un articol pe blog in care sa oferi raspunsul pe larg.
Ca titlu, poti alege chiar intrebarea primita. Astfel de articole sunt excelente pentru optimizarea SEO a magazinului online. Se recomanda utilizarea termenilor de cautare mai lungi, formulati sub forma de intrebare, mai ales pe fondul cresterii utilizarii asistentilor vocali personali ca Siri sau Alexa.
Articole de tipul “Cum imi impachetez eficient rucsacul pentru o drumetie?” sau “Cum pot prelungi viata modelului X de telefon mobil?” sunt perfecte atat pentru a genera trafic organic, cat si pentru a-ti fideliza clientii oferindu-le informatii relevante.
7. Intervieveaza un expert in domeniul tau sau un influencer
Acest tip de articol va atrage nu doar fanii tai, ci si pe cei ai expertului sau ai acelui influencer ales pentru promovarea magazinului tau online. Mai mult, acesta il va posta cu siguranta pe canalele sale de social media, asa ca ai oportunitatea sa atragi trafic, comenzi si abonati noi pentru newsletter-ul tau.
Singura recomandare aici: nu alege un personaj controversat!
Ai aflat tot ce aveai nevoie sa stii inainte de postarea primului articol? Felicitari – abia asteptam sa-l citim! Daca vrei sa creezi un calendar editorial pentru blogul tau (ceea ce iti recomandam cu mare caldura!), iata o solutie care te poate ajuta – Generatorul de subiecte pentru blog iti poate da idei de titluri atragatoare pornind de la doar cateva cuvinte-cheie. Este o solutie gratuita, insa in limba engleza, asa ca va fi nevoie sa traduci aceste titluri in romana.
Vrei mai multe detalii despre cum poti crea un blog pentru magazinul tau MerchantPro? Contacteaza-ne la Centrul de Asistenta Clienti si te vom ajuta bucurosi cu toate informatiile de care ai nevoie.
Lasa un comentariu